În perioada 3-7 august 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcop al Sloboziei și Călărașilor, Parohia Săveni a organizat un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina. Au fost vizitate mănăstirile: Sucevița, Moldovița, Putna, Sihăstria Putnei, Schitul „Sfântul Daniil Sihastrul”, precum și Chilia Cuviosului Daniil Sihastrul.Pelerinajul a fost coordonat de către cei doi preoți ai parohiei, precum și doamna Luminița Trifan, directorul Școlii Gimnaziale din Săveni. Pelerinii au fost într-un număr de 45 de tineri, membri ai grupului catehetic parohial „Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit”. Tinerii au fost prezenți la slujbele mănăstirilor, s-au împărtășit cu Sfintele Taine, după rânduiala necesară. [https://sf-esc.ro/files/images//2017/09/02-19-52-56.190046 schit.JPG]