În seara de 4 decembrie 2019, în ajunul prăznuirii ocrotitorului parohiei noastre,Sfântul Sava cel Sfințit, a fost săvârșită slujba privegherii și Taina Sfântului Maslu, de un sobor de preoți, moment împodobit de sosirea în mijlocul credincioșilor din Săveni a raclei cu moaștele Sfântului Nectarie.
Ziua următoare, 5 decembrie 2019, a fost oficiată Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului.
În cuvântul de învățătură, rostit de Pc. Pr. Ilie Mihalache, preot misionar în cadrul protopopiatului Fetești, acesta a vorbit despre importanța cinstirii Sfintelor Moaște și i-a îndemnat pe credincioși să urmeze Sfinților și să-și dorească sfințenia în viața lor.