Membrii grupului folk ATOR Ialomița, compuși din grupurile „Suflet Ialomițean” al Parohiei Luciu și „Anastasis” al Parohiei Săveni, sub coordonarea Pc. Pr. Jugănaru Florin, au susținut un recital de colinde în seara zilei de 6 decembrie, le-au oferit bătrânilor internați în centrul social un cadou, odată cu prăznuirea Sfântului Nicolae cel bun și milostiv, astfel bucurându-le acestora bătrânețea și suferința pricinuită de boală și singurătate. Doamna Valentina Nedelcu, directorul centrului social, a mulțumit grupului folk pentru emoția creată în cadrul recitalului susținut și totodată a relansat invitația de a vizita și a alina bătrânețea și singurătatea bătrânilor prin cântarea ce creează emoții în sufletele tuturor.